Să vorbim..

Să vorbim-cam asta e singurul lucru care ne-a mai rămas destul de demn.Să vorbim în sens se comunicare,nu doar cuvinte.Cuvintele spuse prea repede și prost gândite nu ajung nicăieri.Poți vorbi ore în șir fără să înțelegi ceva și uneori poți vorbi doar 10 minute pentru a-ți rămâne întreaga conversație în cap,derulând-o pe mp3-ul creierului în fiecare minut în care vrei să înțelegi.Vorbitul cu sine e cel mai bun.Vorbitul cu interiorul ajută.Oameni vorbesc mereu singuri dar niciodată nu ajută.Nu ajută pentru că unii au nevoie de încurajare și alții de mustrare.Ce se întâmplă când ambele tipuri se petrec în același timp și pe aceeași temă?Cum faci să te împaci când știi că ești și vinovat dar ai și motive,când ești și judecător și acuzat iar ceilalți lipsesc.Dramele și luptele interioare sunt inutile.Cel mai bine e să stai să contemplezi.Acum mai apare încă o problemă?Când știi să te oprești din contemplat?Nu știm.De-aia greșim.De-aia repetăm greșeli.Nu știm să vorbim.Ascultatul e deja un subiect utopic.Nu avem nici măcar explicații palpabile.Totul devine obscur.Alegem traiul ca o obligație și uităm de ce ar putea fi dincolo.Ne amestecăm în regn,iar când ne răsculăm suntem prinși și aruncați cu brutalitate la loc,urmând să acceptăm totul ca pe un adevăr.Mi-e lene să mai gândesc,o să mai revin la subiectul ăsta curând.