E noiembrie.Cea mai tristă lună a anului.Mergând pe stradă e imposibil să nu simți melancolia,tristețea,jalea din jurul tău.Cerul capătă o altă culoare,un gri cenușiu care parcă prevestește disperarea...e timpul sinucigașilor.Nu.Nu mă voi sinucide.Aș vrea dar parcă ceva mă oprește.Nu știu ce,dar parcă nu aș vrea să mor de tot,căci de ceva timp sunt moartă pe dinăuntru.Ok.Destul cu descrieri siropoase și căcături de genul ăsta-cred că mi se trage de la prea mult Guns n Roses și Pink Floyd-.Mă rog.Faza e alta.Anul ăsta am început liceul și,ca la orice început,am încercat și eu să fiu mai prietenoasă.Bad idea.E oribil.Am intrat în vorbă cu una,de care nu mai scăpam.Genul de ”forever alone”....*conținutul a fost eliminat de către autor pentru că s-ar putea,mai mult ca sigur,să ofenseze anumita persoană,iar proprietara blogului are prea multe probleme pe cap,nu mai dorește altele*...
Au început de la o vreme să se ia de mine colegii mei iubiți.Mereu vin cu întrebări de genul:”Dar de ce te îmbraci mereu în negru?”.”Dar de ce îți urăști viața oe care ți-a dat-o d-zeu?”,”Dar de ce ești atee?”,”Dar de ce nu zâmbești niciodată?”Dar de ce asculți țipetele alea?”etc.Sunt sătulă de oameni idioți o cu întrebări stupide.Oameni limitați care au impresia că toți trebuie să ascultăm comerciala de căcat,să ne îmbrăcăm în roz,roșu,verde,galben și să avem în fiecare zi un zâmbet tâmpit pe moacă.Urmează să se spună că sunt satanistă.Dacă aș putea,le-aș da foc la toți.Să moară toți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu